Politica de retur a site-ului www.aelements-shop.ro este concepută pentru a asigura satisfacția clienților noștri.
În conformitate cu legislația în vigoare, respectiv Ordonanța de Urgență Nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță:
Consumatorul are dreptul de a renunța la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului. Cheltuielile de returnare a bunului achiziționat vor fi suportate de către consumator. Produsul poate fi returnat doar dacă se află în aceeași stare în care a fost livrat. În acest sens, bunul achiziționat trebuie să fie însoțit de ambalajul original, accesoriile aferente, etichetele intacte și documentele cu care a fost livrat. Nu vor fi acceptate pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire și/sau intervenții neautorizate etc. Conform Ordonanței de Urgență Nr. 34/2014, politica de renunțare la cumpărare și returnare a produselor în termen de 14 zile calendaristice se aplică numai persoanelor fizice.
Pentru a efectua un retur, este obligatoriu să prezentați factura sau bonul fiscal original emis în momentul achiziționării produsului. Produsul trebuie să fie în starea sa inițială, nefolosit, în ambalajul original și însoțit de toate accesoriile și documentele originale. Produsul trebuie returnat în ambalajul original și împachetat într-o coala, folie de plastic sau punga. În cazul în care deteriorezi cutia prin lipirea directa a awb-ului, se va percepe o taxa de 15 lei.
Procedura de returnare este simplă, trebuie doar sa completati formularul de AICI.
Costurile de transport pentru returnarea produsului vor fi suportate de către client, cu excepția cazului în care produsul este defect sau a fost livrat greșit din partea noastră.
După primirea și verificarea produsului returnat conform condițiilor menționate mai sus, vom efectua restituirea contravalorii acestuia în cel mai scurt timp posibil, în conformitate cu metoda de plată utilizată inițial în momentul achiziției. Suma rambursată în urma unui retur va fi egala cu suma produselor exceptand taxa de transport.
Pentru comenzile platite cu cardul suma va fi returnata pe acelasi card utilizat la tranzactionare, in decurs de maxim 14 zile de la acceptarea returului.
Ne dorim ca experiența dumneavoastră de cumpărături să fie plăcută și fără griji, iar politica noastră de retur este concepută pentru a vă oferi încredere și satisfacție deplină în achizițiile efectuate de pe platforma noastră.
Dacă întâmpinați situații pentru care nu ați găsit răspunsurile căutate mai sus sau aveți nelămuriri cu privire la procedura de returnare a produselor, vă rugăm să ne contactați prin e-mail sau la unul dintre numerele de telefon disponibile pe site-ul nostru.
Vă mulțumim!